vineri, 13 ianuarie 2017

Trimitere în judecată: Ilie Lungu, Nicoleta Zettel, Mihai Gîză

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților

LUNGU ILIE, primar al oraşului Salcea, judeţul Suceava, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
  • constituirea unui grup infracţional organizat;
  • cumpărare de influenţă și
  • dare de mită (2 infracțiuni);
ZETTEL NICOLETA, director al Şcolii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni, judeţul Suceava, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
  • constituirea unui grup infracţional organizat;
  • luare de mită;
  • complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
  • permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată;
  • folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (4 infracțiuni din care una în formă continuată);
  • fals material în înscrisuri oficiale (6 infracțiuni din care una în formă continuată);
  • sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (3 infracțiuni);
  • complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
  • uz de fals (3 infracțiuni) și
  • complicitate la uz de fals
GÎZĂ MIHAI, profesor de matematică la Şcoala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni şi consilier local al oraşului Salcea, judeţul Suceava, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de
  • constituirea unui grup infracţional organizat;
  • trafic de influenţă;
  • complicitate la dare de mită (2 infracțiuni);
  • instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
  • instigare la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri;
  • instigare la uz de fals;
  • fals material în înscrisuri oficiale;
  • complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri și
  • complicitate la uz de fals.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La începutul lunii iunie 2016, inculpatul Lungu Ilie a iniţiat un grup infracţional organizat, constituit ulterior împreună cu inculpatul Gîză Mihai, consilier local al oraşului Salcea şi profesor de matematică la Şcoala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni şi inculpata Zettel Nicoleta, director şi preşedinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naţionale de la nivelul aceleiaşi unităţi şcolare, la care au aderat ulterior şi inculpatul Huţu Cătălin, director al Şcolii Gimnaziale „Aurelian Stanciu” Salcea şi preşedinte al Comisiei de organizare a Evaluării Naţionale la nivelul aceleiaşi unităţi şcolare, şi inculpata Raţă Mariana, îngrijitoare în cadrul Şcolii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni şi persoană apropiată inculpatei Zettel Nicoleta, în vederea fraudării examenului de Evaluare Naţională susţinut la datele de 27 şi 29 iunie 2016.
În aceeași perioadă, inculpatul Lungu Ilie i-a promis inculpatului Gîză Mihai, ca îi va da 200 de lei (parte din suma totală de 1000 de lei) şi sprijin politic pentru accederea soției inculpatului Huțu Cătălin în funcţia de director adjunct în cadrul colegiului tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, în schimbul promisiunii inculpatului Gîză Mihai că îi va determina pe inculpatul Huţu Cătălin şi pe inculpata Zettel Nicoleta să-şi încalce atribuţiile de serviciu ce le reveneau în privinţa desfăşurării examenului de Evaluare Naţională ce urma să aibă loc la datele de 27 şi 29 iunie 2016 la unităţile şcolare menţionate, cu scopul de a obţine fraudarea examenului de către fiul primului menționat.
În acelaşi context, inculpaţii Lungu Ilie şi Gîză Mihai au convenit ca suma de 1.000 de lei promisă să fie împărţită în trei, respectiv: câte 400 de lei să le revină celor doi directori, iar suma de 200 de lei să fie păstrată de inculpatul Gîză Mihai pentru sprijinul acordat.
În cursul lunii iunie 2016, inculpatul Lungu Ilie prin intermediul inculpatului Gîză Mihai, le-a promis inculpaților Zettel Nicoleta și Huţu Cătălin, că le va da sumele menționate anterior şi sprijin politic (pentru menținerea în funcții), pentru ca în schimb cei din urmă să își încălce atribuţiile de serviciu legate de desfăşurarea examenului de Evaluare Naţională ce urma să aibă loc la datele de 27 şi 29 iunie 2016, cu scopul de a obţine fraudarea examenului de către fiul primului.
În concret, fraudarea examenului a fost realizată prin acțiunile întreprinse de inculpații Zettel Nicoleta și Gîză Mihai care au înlocuit tezele reale la limba și literatura română și matematică scrise de către fiul inculpatului Lungu Ilie, cu alte teze întocmite de cei doi inculpați.
Cei trei inculpați au fost ajutați în demersul lor infracțional de către inculpații Huțu Cătălin, Rață Mariana și Grigoraș Marius.
Astfel, fiul inculpatului Lungu Ilie a luat nota finală 9,12 la examenul de Evaluare Naţională (nota 10 la limba şi literatura română și nota 8,25 la matematică).
În perioada 2013 - 2015, inculpata Zettel Nicoleta a înlocuit și falsificat și alte teze de examen ale altor cinci elevi care au susținut examenul de Evaluare Naţională.

Având în vedere că inculpații HUȚU CĂTĂLIN, RAȚĂ MARIANA și GRIGORAȘ MARIUS au recunoscut acuzațiile penale formulate împotriva lor, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea încheierii acordurilor ca urmare a recunoașterii vinovăției.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu