duminică, 8 ianuarie 2017

Todirești: Tânăr din Cajvana beat și fără permis, accident rutier la Părhăuți

La 04.01.2017, ora 04.04, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNAU 112 despre producerea unui accident rutier soldat cu victime omeneşti şi pagube materiale pe DJ 178A în localitatea Părhăuți, comuna Todirești.

Din verificări a reieșit că la data și ora de mai sus, un tânăr de 20 ani din orașul Cajvana conducea autoturismul pe DJ 178 A, în localitatea Părhăuți, pe direcţia Todirești către Suceava. Când a ajuns într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț ce mărginește sensul opus de mers.

Imediat după producerea accidentului şoferul a plecat de la locul producerii accidentului prezentându-se la unitatea medicală din orașul Cajvana. Personalul medical a solicitat prezența unei ambulanțe, tânărul fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.

Verificările sunt continuate de către Biroul Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând a se dispune măsuri procedurale.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu