joi, 26 ianuarie 2017

Siret: Țigări de contrabandă descoperite într-un microbuz Merceds condus de un cetățean româno-ucrainean

În data de 22 ianuarie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-au prezentat pentru a intra în țară două persoane cu dublă cetățenie româno – ucraineană, M.P. şi R.K., în vârstă de 30, respectiv 32 de ani, care călătoreau cu un microbuz marca Mercedes.
Existând suspiciuni că acestea transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în banchetele din spate şi scaunele din faţă ale autovehiculului, cantitatea de 988 pachete de ţigări, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 1.200 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul marca Mercedes, în valoare de 22.500 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Celor două persoane, polițiștii de frontieră le-au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă deoarece au fost depistate încercând să introducă ilegal țigări în țară a doua oară în decursul unui an.


Purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei
Insp. pr. de poliţie Lungu Radu

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro