miercuri, 4 ianuarie 2017

Primarul comunei Siminicea, Sergiu Pașniciuc, a demisionat din funcție



Dat fiind adresa secretarului comunei Siminicea prin care se înaintează demisia scrisă a domnului Paşniciuc Sergiu, primarul comunei Siminicea, referatul secretarului unităţii administrativ teritoriale şi procesul verbal al şedinţei Consiliului Local al comunei Siminicea, judeţul Suceava, din data de 30.12.2016, prin Ordinul Prefectului judeţului Suceava nr. 561 din 30.12.2016 s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al comunei Siminicea, judeţul Suceava, a domnului Paşniciuc Sergiu, ca urmare a demisiei.

De asemenea, pe durata vacanţei funcţiei de primar al comunei Siminicea, judeţul Suceava, atribuţiile ce îi sunt conferite primarului prin lege vor fi exercitate de drept de către viceprimarul comunei Siminicea, judeţul Suceava, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei.

Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro