Milișăuți: Incendiu la o locuință, proprietara a suferit atac de panică

Incendiu la o locuinţă în localitatea Milişăuţi
17.01.2017, ora anunţării la 112 - 21:37

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Milişăuţi, au intervenit cu 4 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din oraşul Milişăuţi.
La sosirea echipajelor, ardea violent acoperişul locuinţei, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.
Pe timpul intervenţiei, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 77 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, după ce şi-a mai revenit, femeia a refuzat transportul la spital.
A ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi şi s-au degradat pereţii portanţi, obiecte de mobilier şi aparatură electrocasnică.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric neizolat corespunzător.
Incendiul a fost lichidat la ora 23:28, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.


Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ

Niciun comentariu

Un produs Blogger.