FOTO IPJ Suceava: Acțiune pentru identificarea persoanelor fără adăpost și prevenirea cerșetoriei



În minivacanţa de Ziua Unirii, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava şi poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava, au acționat pe raza municipiului, în zona bisericilor, supermarketurilor, piețelor și a altor locuri aglomerate în vederea prevenirii și combaterii faptelor de cerșetorie, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică în aceste zone și a prevenirii și combaterii altor fapte antisociale.

Având în vedere zilele libere pe care cetăţenii le-au avut, poliţiştii au previzionat că cei care apelează la mila sucevenilor vor fi în număr tot mai sporit pe străzi şi în zona hipermarket-urilor.

Pe perioada desfăşurării acţiunii au fost legitimate peste 50 de persoane şi au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.650 lei.

Cu toate persoanele identificate s-au purtat discuţii şi au fost îndrumate să apeleze la serviciile sociale specializate pentru adăpost pe timpul nopţii şi hrană.

De altfel, o componentă aparte a acţiunii a fost identificarea persoanelor fără adăpost şi conducerea acestora la Centrul Social de la Sf. Vineri din cartierul George Enescu.

Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, poliţiştii au efectuat verificări în zona gării, în zona canalelor de termoficare, sub poduri, în locaţii părăsite, pentru a identifica persoane fără adăpost care se expun astfel riscului de victimizare.

Pentru a veni în sprijinul acestor persoane, împreună cu dl. Brian Douglas - un vechi colaborator al poliţiştilor suceveni, au fost oferite articole de îmbrăcăminte şi hrană persoanelor fără adăpost de la Centrul Sfânta Vineri din Suceava.

Poliţiştii fac încă o dată apel ca toate aceste persoane să conştientizeze riscurile la care se expun şi să apeleze la serviciile specializate. De asemenea, poliţiştii solicită cetăţenilor să nu încurajeze cerşetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze fiinţe fără ajutor.







Niciun comentariu

Un produs Blogger.