Fălticeni: Tânăr fără permis depistat la volanul unei mașini cu numere expirate, pe strada Revoluției

La 25.01.2017, ora 23.40, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe strada Revoluţiei din localitate, autoturismul cu număr de circulație provizoriu, condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Slatina.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul este neînmatriculat, autorizația de circulație provizorie fiind expirată din 11.01.2017, iar tânărul de 20 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.