sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Fălticeni: Școala nr.3 „Mihail Sadoveanu”, amendată pentru segregare rasială



Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) salută deciziile Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin care sancționează Școala Bogdan Petriceicu Hașdeu-Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Fălticeni, judetul Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava pentru segregarea copiilor de etnie romă.

În luna aprilie 2016 Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) prin intermediul dnei Avocat Mihaela Roxana Prisăcariu a depus două plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva:

(a) Școlii Bogdan Petriceicu Hașdeu Iași și Inspectoratului Școlar Județean Iasi pentru segregarea copiilor de etnie romă în corpul C al școlii și calitatea actului educational în acest corp școlar. Motivele specifice pentru depunerea plângerii au fost că în cadrul acestei școlii elevii învață în 7 corpuri de clădire, însă majoritatea elevilor de etnie romă au fost repartizați în corpul C, ajungând potrivit datelor oferite de către școală la peste 50% din numărul total al elevilor din acel corp. Un grup de părinți de etnie romă s-au plâns de calitatea actului educațional din corpul C, unde majoritatea copiilor chiar și după finalizarea clasei a IVa nu pot citi și scrie corect și de faptul că majoritatea cadrelor didactice sunt suplinitori sau pensionare reîncadrate. Pentru acest motiv, părinții au încercat să înscrie/transfere copii la alt corp școlar din cadrul aceleiași unității de învățământ însă au fost refuzați.

(b) Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu” Fălticeni, judetul Suceava și Inspectoratului Școlar Județean Suceava pentru segregarea pe clase a copiilor de etnie romă. În cadrul monitorizării segregării școlare a copiilor romi în județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, CADO a identificat că în cadrul Școlii Mihail Savoveanu în anul școlar 2014-2015, desi elevii de etnie romă reprezentau doar 10% din totalul elevilor, toți au fost comasați în clase separate. Mai exact, în clasele I, IV, VI și VII, elevi romi reprezentau între 39%-56% din totalul elevilor din clasele separate în timp ce in celelalte clase paralele nu exista nici un elev de etnie romă.

Investigarea celor două cazuri de segregare s-a realizat cu ajutorul organizațiilor non-guvernamentale locale, Asociația Pro Roma din Iași și Asociația Consultanților de Dezvoltare Comunitară din Suceava, care au participat în cadrul unui program de dezvoltarea capacității de watchdog în monitorizarea segregării în educație a copiilor romi implementat de către CADO și Centrul de Resurse de Participare Publică (CeRe) în cadrul proiectului “Școala pentru toți copiii!”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul fondului ONG în România.

CADO a reclamat la CNCD atât rolul activ al școlilor în separarea etnică a elevilor romi dar și pasitivitatea inspectoratelor școlare județe în îndeplinirea responsabilităților privind prevenirea și combaterea segregării școlare în cele două unități școlare potrivit Ordinului nr. 1540 din 2007 privind interzicerea segregării șolare a copiilor romi și aprobarea Metodologiei pentru prevenirea și eliminarea segregării școlare a copiilor romi.

CNCD în ambele cazuri a decis că separarea pe clase și așezarea într-un singur corp de clădire a copiilor romi când școala are mai multe corpuri de clădire, respectiv tolerarea acestor situații de către cele două inspectorate școlare judetene Iași și Suceava reprezintă discriminare și încălcarea dreptului la deminitate conform art 2 alin. 1 și 4, art. 11 alin 1 și art.15 al O.G. nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

De asemenea, CNCD a amendat cu amenzi contravenționale de 3000 lei Școala Bogdan Petriceicu Hașdeu-Iași, de 5000 de lei Inspectoratul Școlar Județean Iași și de 2000 lei Inspectoratul Școlar Județean Suceava și a cerut școlilor și inspectoratelor școlare județene să demareze implementarea de planuri de desegregare până la data de 01/10/2017.

În același timp, CADO își exprimă dezamăgirea față de demersul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice care prin adresa 6137/17.10.2016 transmisă către CNCD a declarat că plângerea CADO împotriva Școlii Bogdan Petriceicu Hașdeu și Inspectoratul Școlar Județean Iași privind segregarea copiilor romi în corpul C ca fiind neîntemeiată, același minister care în luna decembrie 2016 aproba Ordinul 6.134/21.12.2016 privind interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar. Contradicția dintre cele două demersuri ale ministerului arată că, din păcate, prevenirea și combaterea segregării în educație este doar la nivel declarativ și nu un interes real al ministerului.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

Utile: