Dărmănești: Un localnic s-a izbit cu mașina într-un copac, la Măriței

La 05.01.2017, în jurul orei 21.30, un bărbat de 31 de ani, din comuna Dărmănești, în timp ce conducea autoturismul, pe un drum comunal neclasificat, în interiorul localităţii Măriţei din comuna Dărmănești, în zona unei curbe la stânga, a pierdut controlul asupra direcţie de mers şi a intrat în impact frontal cu un copac.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unei pasagere de 24 de ani, din aceeași localitate. Cei doi s-au deplasat la Spitalului Judeţean Suceava cu un alt autovehicul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-a prelevat o mostră biologică de sânge necesară pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.