marți, 20 decembrie 2016

Peste 250 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În perioada 17 – 18 decembrie 2016, poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Suceava au acţionat pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Au fost organizate acţiuni pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză, dar şi pentru identificarea celor care consumă alcool şi se urcă la volan constituind un adevărat pericol pentru siguranţa rutieră.Au fost aplicate sute de sancţiuni contravenţionale şi au fost întocmite dosare penale pentru alcoolemii şi alte infracţiuni asociate regimului rutier.

În perioada 17-18.12.2016, Serviciul Rutier Suceava şi formaţiunile de profil din teritoriu, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză pe principalele drumuri naționale care străbat județul și depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cadrul acţiunii au fost constatate 4 infracţiuni rutiere, din care 2 pentru alcoolemie.
Au fost aplicate 256 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 92.845 lei, din care 136 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Au fost reţinute 26 permise de conducere, din care 12 pentru viteză, 6 pentru alcool, 8 alte cauze.
De asemenea, au fost retrase 9 certificate de înmatriculare şi 1 set plăcuțe de înmatriculare.

Exemple:
Un bărbat de 45 de ani, din comuna Dărmănești, a fost depistat de aparatul radar, în timp ce circula cu autoturismul, pe DN 2, în localitatea Vadu Moldovei, cu viteza de 122 km/h (+62 km/h). A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.

Un bărbat de 40 de ani, din municipiul Suceava, a fost depistat de aparatul radar, în timp ce circula cu autoturismul, pe DN 2, în localitatea Dănila, cu viteza de 114 km/h (+54 km/h). A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Fălticeni, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe strada Maior Ioan, din localitate, având o concentrație alcoolică de 0,21mg/l alcool pur în aerul expirat.

La 18.12.2016, ora 17.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe un drum comunal din localitatea Satu Mare, zona „Cotu de Jos”, autoturismul condus de către un localnic de 34 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 18.12.2016, ora 22.45, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DC 45, pe raza comunei Horodnic de Sus, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Voitinel.
Cu ocazia verificărilor, conducătorul auto nu a prezentat documentele personale, indicând inițial datele de stare civilă ale fratelui său.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „fals privind identitatea”, ce va fi soluționat procedural.

La 19.12.2016, în jurul orei 01.08, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 17, în localitatea Podu Coșnei, autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani din comuna Poiana Stampei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Astfel de acţiuni cu efective sporite vor fi organizate şi în continuare pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe şoselele judeţului.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro