Păltinoasa: Accident în lanț pe DN17 provocat de un șofer din Gura Humorului

La 16.12.2016, în jurul orei 19.51, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 17, în afara localităţii Păltinoasa, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de trafic pe timp de noapte, un bărbat de 27 de ani, din orașul Gura Humorului, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a acroşat autoturismul condus de o tânără de 22 de ani din comuna Bosanci, după care, a fost lovit de autoturismul condus din sens opus, de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Suceava.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 27 de ani şi rănirea ușoară a conducătorului auto de 25 de ani.
Conducătorul auto de 25 de ani și conducătoarea auto de 22 de ani au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care, la spital, acestora și bărbatului de 27 de ani, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.