marți, 6 decembrie 2016

Obiectivele de investiții din Arbore, Bălcăuți, Bogdănești, Bunești, Drăgoiești, Dumbrăveni, Fîntînele, Forăști, Frasin, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Verești, Vulturești, Zamostea au fost incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală

Obiectivele de investiții din localităţile Arbore, Bălcăuți, Bogdănești, Bunești, Drăgoiești, Dumbrăveni, Fîntînele, Forăști, Frasin, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Verești, Vulturești, Zamostea au fost incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/2013 privind aprobarea PNDL, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea încheierii contractelor de finanțare beneficiarii programului sunt obligați să transmită documentele necesare, după cum obiectivele sunt noi sau în continuare, așa cum acestea sunt definite în art. 2 din OUG nr. 28/2013 privind aprobarea Programului Național de Dezvoltare Locală, cu modificările și completările ulterioare. În consecință, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca autoritate responsabilă la nivel național în derularea Programului Național de Dezvoltare Locală, a solicitat Instituțiilor Prefectului în data de 29.11.2016, sprijin privind contactarea unităților administrativ-teritoriale care nu au încheiat contractele de finanțare multianuale.

Ca urmare a celor de mai sus, pentru evitarea pierderii finanțării obiectivului/ obiectivelor de investiții din fondurile Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Instituția Prefectului – județul Suceava a solicitat primăriilor transmiterea până la data de 09 decembrie 2016, a documentelor necesare aferente obiectivului/ obiectivelor de investiții din uat-urile respective.

Datele solicitate vor fi trimise în original, prin poştă, având ca destinatar Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcţia Generală Dezvoltare Regională şi Infrastructură.

Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro