vineri, 9 decembrie 2016

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti, 8 decembrie 2016

La data de 08.12.2016, în jurul orei 07.37, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Suceava, a surprins şi accidentat o minoră de 11 ani, localnică, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni, semnalizată prin indicator şi marcaj rutier.
După impact, autoutilitara a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un localnic de 51 de ani.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a pietonului şi a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Dumbrăveni, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 51 de ani, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 08.12.2016, ora 07.40, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în interiorul comunei Poiana Stampei, o localnică de 31 de ani, nu s-a asigurat corespunzător la intrarea pe DN 17 și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de o femeie de 36 de ani, din aceeași localitate, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto de 31 de ani și a unui minor de 10 ani, localnic, pasager în același autoturism.
Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 08.12.2016, în jurul orei 23.10, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe DN 2, dinspre localitatea Pătrăuţi spre municipiul Suceava, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Rădăuţi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro