Evenimente rutiere cercetate de poliţişti, 5 decembrie 2016

La data de 05.12.2016, ora 06.50, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Universităţii din municipiul Suceava, ajungând într-o intersecţie, o tânără de 24 de ani, din localitate, a efectuat virajul la stânga fără să acorde prioritate, accidentând ușor un localnic de 74 de ani, care, în calitate de pieton, traversa strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni.
Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care, a refuzat să fie transportată la spital.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 05.12.2016, ora 10.25, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Universităţii din municipiul Suceava, o femeie de 30 de ani, din localitate, a surprins şi accidentat ușor o tânără de 22 de ani, din județul Botoşani, angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 05.12.2016, ora 17.00, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, un localnic de 51 de ani, a surprins și accidentat o femeie de 76 de ani din județul Constanța, angajată în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 05.12.2016, ora 16.00, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava, din cauza nepăstrării distanţei regulamentare în mers, un bărbat de 63 de ani, din localitate, a intrat în coliziune faţă - spate cu autoturismul care rula în faţa sa, condus de un bărbat de 39 de ani, din județul Iași.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 39 de ani şi a unei tinere de 21 de ani, din municipiul Fălticeni, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 63 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.