Evenimente rutiere cercetate de poliţişti la Suceava și Fălticeni

La data de 15.12.2016, ora 11.30, în timp ce conducea autocarul cu remorcă pe strada 1 Decembrie din municipiul Suceava, un bărbat de 31 de ani din județul Iași, nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers şi a tamponat în spate, autoturismul condus în acelaşi sens, de un localnic de 66 de ani.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care circula regulamentar.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 15.12.2016, ora 16.53, în timp ce conducea autoturismul pe strada Republicii din municipiul Fălticeni, un localnic de 65 de ani, a surprins și accidentat ușor, o femeie de 51 de ani din localitate, care, în calitate de pieton, traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.