miercuri, 21 decembrie 2016

Dragomirna: Pieton beat, acroșat de o mașină pe DJ 208J

La data de 19.12.2016, ora 18.20, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe DJ 208J, dinspre Suceava către Dragomirna și avea un mers sinuos, datorită consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 74 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei, a fost acroşat cu oglinda de autoturismul condus de un tânăr de 28 de ani din municipiul Suceava.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu