luni, 26 decembrie 2016

Baia: Şofer arestat de Crăciun după ce lovit doi copii și a fugit de la locul accidentului

La 25.12.2016, ora 04.07, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe DJ 155P, pe raza comunei Baia, s-a produs un accident rutier soldat cu victime, iar conducătorul auto a plecat de fața locului.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasau cu un atelaj hipo pe DJ 155P, în afara localității Baia, doi minori de 12 și 14 ani, ambii din localitate, au fost loviți de un autovehicul, al cărui conducător auto nu a oprit și a plecat de la fața locului.

Din accident, a rezultat rănirea minorului de 12 ani și vătămarea ușoară a celui de 14 ani, care au fost transportați cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma activităților operative întreprinse de polițiști, în jurul orei 07.30, a fost identificată autoutilitara implicată în accident și conducătorul auto, un localnic de 29 de ani, care, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Ulterior, bărbatul de 29 de ani a fost prezentat Judecătoriei Fălticeni, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ,,conducerea sub influența alcoolului” și ,,conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

În baza mandatului, inculpatul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, iar autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul poliției.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

Utile: