joi, 22 decembrie 2016

Adrian Graur: Schaeffler intenționează să realizeze o extensie la Suceava în 2017-2018. Până la 15 ianuarie sunt așteptate CV-uri pentru cel puțin 600 de potențiali angajați ai Schaeffler Suceava



Fostul rector al Universitătții „Ștefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr.ing. Adrian Graur (foto) a anunțat că grupul german Schaeffler ar putea deschide în următorii doi ani o fabrică la Suceava. Graur a început deja să colecteze CV-uri pentru eventualii angajați ai grupului Schaeffler.

Iată mesajul publicat de Adrian Graur pe pagina de internet a Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management:

Dragi Studenti,

Universitatea Stefan cel Mare din Suceava reprezinta o secventa semnificativa in procesul dumneavoastra de dezvoltare personala si profesionala. Parcursul educational pe care il urmati in acest centru universitar va confera, prin Facultatea de Inginerie Mecanica, Mecatronica si management, statutul de inginer. In calitate de profesor, va propun o perspectiva valoroasa in procesul decizional privind alegerea si constructia unei cariere de succes. In calitate de Rector in perioada 2004-2012, am desfasurat o serie de activitati comune care mi-au permis sa-mi construiesc o viziune realista asupra pietei muncii din regiunea nord-est si nu numai.

Astazi ma adresez dumneavoastra pentru a demara impreuna, intr-o maniera activa si asumata, o actiune de reindustrializare a regiunii Suceava. Grupul Schaeffler vine in Suceava! A intenționat, incă din 2008, sa realizeze o noua investitie in zona noastra, ca extensie a ceea ce au dezvoltat la Brasov. La acel moment intentia a fost blocata si de criza economica, dar si de anumite aspecte care tin de dinamica deciziilor administrative locale. Astazi, Grupul Schaeffler Romania numara 4000 de angajati la Brasov, activeaza prin marcile sale in sectorul auto, industrial, aerospatial, realizează procese rapide si flexibile de fabricatie, dezvoltind tehnologii si masini proprii. Este un renumit furnizor la nivel mondial în sectorul auto si industrial. Compania pune valoare pe cea mai inaltă calitate, pe o tehnologie remarcabila si o puternica forta de inovatie.

Pentru ca demersul intreprins de aceasta companie sa devina realitate, o conditie esentială o reprezinta resursa umană. In consecinta, pina la finele lunii ianuarie 2017, sint asteptate CV-urile a cel putin 600 de potentiali angajati pentru Schaeffler Suceava.

Va rog sa transmiteti aceste informatii cunostintelor dumneavoastra, interesate pentru o asemenea cariera profesionala, dar si parintilor dumneavoastra, care macar in parte au lucrat in industria constructoare de masini. Adresez aceeasi rugaminte si acestora. Dumneavoastra, in calitate de studenti, trebuie sa acordati o atentie deosebita efectuarii stagiilor de practica in unitatile industriale cu tehnologii din cele mai avansate. Pentru vara lui 2017, puteti efectua stagii de internship la Schaeffler Brasov timp de 3 luni (1 iulie - 30 septembrie).

Desigur o conditie ca acest stagiu sa fie cit mai util ar impune sa nu aveti restante, asa incit in cele 3 luni sa fructificati cit mai bine timpul dedicat instruirii dumneavoastra prin practica, dar si recreerii active intr-o zona atractiva precum Brasov. In prima luna, puteti beneficia de cazare in caminele din Brasov, transport spre Cristian si retur, indemnizatie de masa. Dupa prima luna, veti fi supusi unei evaluari, urmind ca in lunile 2 si 3 sa aveti contract de munca incheiat si retributie corespunzatoare concordant cu aprecierea facuta de cei din departamentul unde ati activat in prima luna. Cred ca studentii din anul 3 ar trebui sa fie principalii beneficiari pentru aceste stagii, respectiv din anul 1 pentru cei de la studii de masterat, mai ales daca si intentioneaza a se angaja la Schaeffler Suceava inca peste un an, dupa finalizarea studiilor de licenta/ masterat.

Pe toti doritorii ii rog sa imi trimita un CV, format standard, pină cel mai tirziu la 15 ianuarie 2017, pe adresa mea de e-mail (adrian.graur@usv.ro), subiect: Stagiu la Schaffler. Mai multe informatii despre grup puteti afla la adresa:

http://www.schaeffler.ro/content.schaeffler.ro/ro/index.jsp

Pe cei din anul 4 licenta, respectiv anul 2 studii de masterat, daca doresc sa fie angajati la Schaffler Suceava, care in citiva ani ar trebui sa ajunga la 4000 angajati, ii rog sa imi trimita CV-ul lor de asemenea pina la 15 ianuarie, in conditiile specificate mai sus. Vom putea ulterior stabili traseul de urmat pentru formarea dumneavoastra si prin practica, dar nu numai. Va rog, de asemnea, sa transmiteti acest mesaj si spre alte persoane din agenda dumneavoastra de contacte, interesate sa activeze in cadrul Grupului Schaeffler. Pentru orice alte detalii, nu ezitati sa ma contactati.

Al dumneavoastră,

Adrian GRAUR

Mai multe detalii la http://www.fim.usv.ro/www/Schaeffler.php

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro