miercuri, 14 decembrie 2016

Acțiuni desfășurate de polițiști pentru siguranța traficului rutier, 9-11 decembrie 2016

În perioada 09 – 11 decembrie 2016, poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Suceava au acţionat pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Au fost organizate acţiuni pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză, dar şi pentru identificarea celor care consumă alcool şi se urcă la volan constituind un adevărat pericol pentru siguranţa rutieră.Au fost aplicate sute de sancţiuni contravenţionale şi au fost întocmite dosare penale pentru alcoolemii şi alte infracţiuni asociate regimului rutier.

Astfel, sub coordonarea Serviciului Rutier Suceava, în perioada 10-12.12.2016, în intervalul orar 08:00-12:00 şi 14:30-17.30, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au acționat în teren aplicând 226 sancţiuni contravenţionale.
Cele mai multe sancţiuni, 160 au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 40.620 lei.
Au fost reţinute 16 permise de conducere, din care 12 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 4 pentru depăşiri neregulamentare.
În cadrul acţiunilor, au fost reţinute şi 7 certificate de înmatriculare pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice, lipsă R.C.A sau aplicarea de folii neomologate.
De asemenea au fost constatate şi 4 infracţiuni la regimul rutier.

În intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au organizat în mod distinct acţiuni pentru depistarea celor care consumă alcool şi se urcă la volan.
În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate ale 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5375 lei.
Totodată au fost reţinute 8 permise de conducere, din care 4 pentru alcool şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
Au fost constatate 4 infracţiuni din care 2 alcoolemii.

Astfel, la data de 12.12.2016, în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, au observat un autoturism pe DJ 209G, pe raza comunei Straja, care se deplasa din direcţia comunei Brodina spre oraşul Vicovu de Sus. S-a efectuat semnal regulamentar de oprire prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei, moment în care conducătorul a accelerat şi şi-a continuat deplasarea către oraşul Vicovu de sus.
S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie. Conducătorul auto a fost urmărit pe o distanţă de circa 5 km iar la un moment dat, ajungând pe strada Calea Cernăuţi a virat dreapta pe un pod şi a rămas în autovehicul. Persoana de la volan a fost identificată ca fiind un tânăr de 19 ani, din orașul Vicovu de Sus.
Susnumitul a opus rezistenţă, motiv pentru care a fost imobilizat prin folosirea forţei şi a cătuşelor din dotare. Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Astfel de acţiuni cu efective sporite vor fi organizate şi în continuare pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe şoselele judeţului.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu