marți, 22 noiembrie 2016

Versuri la Porţile Sucevei - vineri, 25 noiembrie, la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava



Vă invităm vineri, 25 noiembrie 2016, ora 17, la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava, pentru a participa la evenimentul cultural „Versuri la Porţile Sucevei”.

Se vor prezenta colecţiile „Floare albastră” şi „Cărţile Chirei”, volumele „Cărări cu maci”, autor Carmen Antoaneta Marcean, şi „Porţi albastre”, autor Gabriela Beldie şi volumul de fabule „Jurnal de ştiri”, autor Carmen Antoaneta Marcean, cu grafică satirică executată de Vasile Anghel Siminiuc.

Vor fi prezenţi scriitorii Mihai Batog Bujeniţă şi Horia Zilieru (membri USR) de la Iaşi, scriitoarea Carmen Veronica Steiciuc (membru USR) şi graficianul şi caricaturistul Mihai Pânzaru Pim (membru UAP).
Grafica satirică semnată de Vasile Anghel Siminiuc (membru UAP), din volumul „Jurnal de ştiri” va putea fi admirată în cadrul evenimentului.

Ritmurile armonioase de pian, interpretate de profesorului Ciprian Andrei Gagiu, se vor îmbina perfect cu poezia.

Participă membrii „Clubului de Inițiativă Literară” Suceava și ai Asociației „Universul Prieteniei” Iași.
Rodica Rodean, preşedinte al Asociaţiei Universul Prieteniei Iaşi şi Gabriel Cărăbuş, director al Bibliotecii “I.G.Sbiera” Suceava, vor modera evenimentul.

Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi şi Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava.

„Cartea aceasta este o dovadă că puterea cuvântului este magică și că poate și ucide dar poate fi și un camarad în singurătate atunci când ne odihnim în perfecțiunea bobului de rouă.”
Emilian Marcu, în prefața volumului “Porţi albastre”, de Gabriela Beldie

„Sunt convins de faptul că doamna Carmen Antoaneta Marcean coboară deseori în adâncurile fiinţei sale, culege cu graţie lacrimile necuprinsului, suflă asupra lor harul poeziei şi adâncul înţelepciunii dăruindu-le astfel strălucirea vieţii, apoi le împarte surâzând celor mai norocoşi dintre cititori.”
Mihai Batog-Bujeniţă, în prefaţa volumului „Jurnal de ştiri”


Rodica Rodean, preşedinte

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro