luni, 28 noiembrie 2016

USV a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” profesorului Jozef Vander Sloten de la Departamentul de Inginerie Mecanică, Katholieke Universiteit Leuven (KUL), Belgia



În data de 23.11.2016, la propunerea Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” domnului profesor Jozef Vander Sloten de la Departamentul de Inginerie Mecanică, Katholieke Universiteit Leuven (KUL), Belgia. Ceremonia a fost deschisă de către Preşedintele Senatului Universităţii ,,Ştefan cel Mare” din Suceava, conf. univ. dr. Liviu POPESCU, care a prezentat decizia de conferire a titlului, motivată de cercetările profesorului Sloten în domeniul biomecanicii şi aplicaţiilor în inginerie biomedicală, biomateriale, chirurgie asistată de calculator şi pentru ilustrele sale merite în dezvoltarea colaborării cu cercetătorii şi profesorii de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava”. Comisia de analiză i-a avut în componenţă pe:

1. Prof.univ.dr.ing. Valentin POPA, Rector, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, România - Preşedinte;
2. Prof.univ.dr.ing. Carol Schnakovszky, Rector, Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, România - membru;
3. Prof.univ.dr.ing. Marie-Christine Ho Ba Tho, Director al Departamentului de Biomecanică şi Bioinginerie, Sorbonne Universités, Université de Technologie de Compiègne (U.T.C), Franţa - membru;
4. Prof.univ.dr.ing. Cristian DOICIN, Decan, Facultatea Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice Universitatea Politehnica Bucureşti, România - membru;
5. Prof.univ.dr.ing. Silviu Dan MÂNDRU, Decan Facultatea de Mecanică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - România - membru;
6. Prof.univ.dr.ing. Dumitru OLARU, Director departament IMMR, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”din Iaşi, România - membru;
7. Prof.univ.dr.ing. Romeo IONESCU, Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, România - membru.

Din Laudatio a reieşit că domnul Jozef Vander Sloten este profesor la KU Leuven - prodecan, şef al diviziei de Biomecanică din cadrul Departamentului de Inginerie Mecanică, preşedinte al polului de cercetare ştiinţifică Leuven Medical Technology Centre (L-MTC) şi director al programului de studiu de masterat Inginerie Biomedicală de la KU Leuven. Domnia sa face parte din conducerea societăţii Alianţa Europeană pentru Inginerie în Medicină şi Biologie, iar în 1997 a fost ales secretar general al asociaţiei World Academy for Biomedical Technologies (UNESCO-UATI). Profesoruol Sloten îşi desfăşoară activitatea într-o universitate de mare prestigiu internaţional, una dintre cele mai vechi din Europa, fondată în anul 1425, şi plasată în ultimii ani în top 100 universităţi din lume (conform clasamentului ARWU/Shanghai Ranking din 2016). Membră a Ligii European Research Universities, K.U.Leuven are o ofertă educaţională care atrage în fiecare an studenţi din peste 120 de ţări.


Decanul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică si Management, profesorul universitar dr. ing. Ilie MUSCĂ, a înmânat diploma de ,,Doctor Honoris Causa”. Ulterior, profesorul Jos Vander Sloten a ţinut o prelegere interesantă, Lectio magistralis, având ca subiect ultimele sale cercetări în domeniul bioingineriei şi chirurgiei asistate de robot şi calculator.
La acest eveniment deosebit au fost prezenţi membri ai Senatului Universităţii ,,Ştefan cel Mare’’din Suceava, profesori de la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi, cadre didactice şi studenţi de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management şi alţi invitaţi de onoare.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu