miercuri, 30 noiembrie 2016

O echipă unită pentru continuarea proiectelor demarate de Uniunea Polonezilor din România

Proiectele demarate în urmă cu mai mulți ani de conducerea Uniunii Polonezilor din România, parte dintre ele deja finalizate, sunt o garanție că această comunitate se află pe drumul corect. E un drum însă foarte lung, care cuprinde și alte investiţii, toate care au ca finalitate creşterea nivelului de trai a oamenilor din comunităţile cu etnici polonezi.

La realizarea acestor proiecte au pus umărul atât statul român, cât şi statul polonez, iar ceea ce se vede acum este rodul muncii echipei din cadrul Uniunii Polonezilor din România.

Şcoala Gimnazială „Krystyna Bochenek” din Poiana Micului este unul din aceste exemple. Ridicată cu bani proveniţi exclusiv din Polonia, şcoala este acum un loc civilizat pentru educaţia a zeci de copii, atât poloni cât și români, care locuiesc în acest sat al comunei Mănăstirea Humorului.

Tot cu bani din partea statului polonez a fost edificată Casa Polonă din Soloneţu Nou, o construcţie devenită adevărat simbol pentru mica dar inimoasa comunitate de polonezi din acest sat.

Pe aceeaşi latură se înscrie achiziţionarea, construcţia sau renovarea de case polone în Pleşa, Poiana Micului, Păltinoasa, Cacica, Vicşani, Siret, Bucureşti sau Suceava, dar şi renovarea şcolilor din Soloneţu Nou, Cacica şi Pârteştii de Sus.

Realizarea proiectului „Copiii Bucovinei” este o altă bornă importantă în istoria recentă a Uniunii Polonezilor din România, un proiect de pe urma căruia au beneficiat de sprijin în ceea ce priveşte studiile sute de elevi din 11 unități școlare, dar și zeci de tineri. Bursele şi premiile acordate, constând în echipamente şcolare, transport gratuit şi pachete, reprezintă un semnal că educaţia este o prioritate pentru comunitatea de polonezi și nu numai.

An de an, conducerea Uniunii Polonezilor din România s-a implicat pentru a sprijini financiar oamenii cu probleme sociale, dar şi pe cei mai în vârstă, aflaţi în dificultate.

Religia şi păstrarea datinilor şi obiceiurilor a reprezentat permanent o preocupare pentru cei care conduc Uniunea Polonezilor din România. Aici pot fi amintite fondurile acordate permanent pentru renovarea bisericilor din Bucovina. O notă aparte o reprezintă Basilica Minor din Cacica şi Piaţa „Sf. Ioan Paul al II-lea”, o investiţie derulată timp de mai mulţi ani, dar care a schimbat semnificativ aspectul zonei.

Manifestările organizate an de an, în special cele reunite sub egida „Zilele Culturii Polone”, au devenit un reper important pentru întreg judeţul Suceava, iar regalul gastronomic de la Soloneţu Nou este de acum unul de tradiţie cu ocazia manifestării „Sărbătoarea Roadelor”.

Pentru anii viitori, Uniunea Polonezilor din România va finaliza lucrările la noua casă polonă de la Moara, a cărei construcţie a început deja, dar va demara şi ample acţiuni de renovare la sediul Dom Polski din Suceava și la alte sedii aparținând Uniunii Polonezilor din România care necesită reabilitări.

Modernizarea drumului Soloneţu Nou – Pleşa – Mănăstirea Humorului este un alt proiect care va beneficia de o atenție specială. Tot ca prioritate poate fi amintită introducerea rețelelor de apă și canalizare în comuna Cacica.

Relaţiile cu Polonia sunt, de asemenea, văzute ca esenţiale pentru dezvoltarea în continuare a comunităţilor în care trăiesc etnici polonezi. Pe această linie se înscriu atragerea de investitori polonezi, dar şi promovarea pe linie turistică nu doar a satelor în care trăiesc polonezi, ci şi a Bucovinei în ansamblu.

Alături de Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, echipa propusă pentru realizarea proiectelor care se vor derula în următorii ani este compusă din Victoria Longher, care deschide lista pentru Camera Deputaţilor, precum şi din Iosef Irişec şi Ana Zielonka.

Victoria Longher are 45 de ani, momentan este manager al unei firme locale şi este absolventă de studii superioare în domeniul economiei şi a ştiinţelor economice.















Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro