luni, 28 noiembrie 2016

Trimitere în judecată: Adrian Emanuel Gheteș - ucidere din culpă

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului GHETEŞ ADRIAN - EMANUEL, în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în mun. Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de:

- „ucidere din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) din CP,

constând în aceea că la data de 28.08.2014, în jurul orelor 18,45, fără a se asigura în mod corespunzător, a manevrat în marşarier autoturismul marca „Audi A6” cu nr. de înmatriculare specific Marii Britanii OY-05-ZBW pe o cale de acces cu ieşire în drumul comunal denumit „Uliţa Garajului” din interiorul loc. Brodina, jud. Suceava ocazie cu care a lovit un copil minor în vârstă de 2 ani care a pătruns nesupravegheat pe calea de acces, acesta suferind leziuni ce au condus la deces.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, deşi nu posedă antecedente penale, într-un alt dosar penal acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „contrabandă în formă agravată” şi „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, cauza aflându-se în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PROCUROR
BUCŞA ANDREI SEBASTIAN

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro