sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Ţigări în valoare de 100.000 lei conficate la frontiera de nord



Poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări şi în PTF Siret, 11.700 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 100.000 lei, ţigări pe care patru cetăţeni, trei români şi un ucrainean, au încercat să le introducă ilegal din Ucraina în România.

* Azi dimineaţă, la nivelul S.P.F Sighetu Marmaţiei – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră au identificat pe o stradă secundară din municipiul Sighetu Marmaţiei, în apropierea râului Tisa, un autoturism marca Renault, înmatriculat în Franţa, în interiorul căruia au putut fi observate mai multe colete cu ţigări.
În imediata apropiere se afla parcată o autoutilitară, iar sub aceasta, ascuns, a fost identificat un cetăţean ucrainean S. Mykhailo de 34 de ani, iar la observarea patrulei poliţiei de frontieră acesta a aruncat cheia de contact de la autoturismul Renault în vegetaţia de pe marginea carosabilului.
Drept urmare, s-a luat măsura conducerii maşinii încărcate cu ţigări şi a cetăţeanului ucrainean la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii, s-a constatat că în interiorul autoturismului se aflau 16 de baxuri care conţin 8.000 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de 72.160 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, autoturismul marca Renault în valoare de 5.000 euro a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar în cauză se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

* Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău, jud. Maramureş, au declanşat, ieri, 11 noiembrie a.c., o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu tutun, în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 16.00, un echipaj al poliţiei de frontieră, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat două persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interiorul ţării, transportând colete voluminoase.
Imediat, s-a trecut la urmărirea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au încercat să fugă, însă poliţiştii de frontieră au reuşit să le reţină.
La faţa locului au fost descoperite patru colete voluminoase care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.
Cele două persoane reţinute au fost identificate ca fiind cetăţeni români, B. Robert de 29 de ani şi V. Marian de 23 de ani, ambii domiciliaţi pe raza jud. Maramureş, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu ţigări, de diferite mărci, în valoare de 27.000 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

* Tot ieri, 11 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român Marius N., în vârstă de 37 de ani, domiciliat pe raza jud. Botoşani, conducând un autoturism marca Peugeot.
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în pneurile autoturismului, cantitatea de 700 pachete de țigări, marca Kent, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 854 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei
Inspector pr. de poliţie Lungu Radu

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro