Ședința de lucru a Grupului de suport tehnic al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență



În această dimineață, 27 noiembrie 2016, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava, în prezența prefectului, domnul Constantin Harasim, a subprefectului, domnul Ionuț Crețuleac și a președintelui Consiliului Județean, domnul Gheorghe Flutur, a avut loc ședința de lucru a Grupului de suport tehnic al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Pe lângă membrii grupului, la această ședință au mai participat și operatorii economici care au încheiate contracte de deszăpezire și întreținere pe timp de iarnă cu administratorii de drumuri naționale și județene.

În cadrul întâlnirii s-au purtat discuții legate de gradul de îndeplinire al termenelor prevăzute în Planul de acțiuni pe timp de iarnă 2016-2017, având în vedere atenționările meteorologice periculoase din perioada imediat următoare (precipitații de 15-20l/mp, ploi ce se vor transforma în lapoviță și ninsoare, vânt puternic 60-70km/h). S-a analizat raportul preliminar al Comisiei constituite prin ordin al prefectului pentru verificarea stocurilor de material antiderapant existent în bazele de aprovizionare a Direcției Județene de Drumuri și Secției Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc, instalării dispozitivelor parazăpezi cât și starea utilajelor de intervenție existente la dispoziția administratorilor de drumuri. La momentul actual, stocurile existente în bazele de aprovizionare permit intervenții pe cei 572 km de drum național de pe raza județului Suceava pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 5 zile în condiții de ninsori abundente. Punctul de vedere al CJSU este că această cantitate este insuficientă, având în vedere fenomenele meteorologice specifice zonei de deal și munte a județului pe timp de iarnă.

Prefectul județului Suceava, în calitatea sa de președinte al CJSU, va înainta către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere o solicitare privind asigurarea de urgență a stocurilor necesare de sare, nisip și clorură de calciu în bazele de aprovizionare a secțiilor de drumuri naționale Suceava, având în vedere faptul că CNAIR nu a finalizat procedurile de achiziție a materialului antiderapant necesar pentru sezonul de iarnă 2016-2017.


Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.