Șcheia: Vasile Andriciuc își reia atribuțiile de primar


Dat fiind adresa Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale, Biroul Supravegheri Judiciare, prin care se aduce la cunoştinţa domnului Andriciuc Vasile faptul că la data de 23 noiembrie 2016 a expirat măsura preventivă a controlului judiciar instituită faţă de acesta, prin Ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, domnul Andriciuc Vasile îşi va exercita drepturile şi își va îndeplini îndatoririle ce îi revin conform prevederilor legale.
Acesta a depus jurământul în data de 27.07.2016 în faţa Consiliului local al comunei Şcheia.

Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.