marți, 29 noiembrie 2016

Salcea: Furt de bani și documente dintr-un autoturism

La 27.11.2016, ora 16.31, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” de o tânără de 26 de ani, din oraşul Salcea, despre faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 16.15, persoane necunoscute i-au sustras din autoturism, o poşetă cu documente şi bani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care, la 27.11.2016, în jurul orei 15.00, a lăsat la vedere bunuri în interiorul autoturismului parcat în curtea unei unități medicale, în jurul orei 16.15, patru tineri au spart geamul unei portiere și au sustras o poșetă, fiind surprinși de victimă care revenea la maşină.

La scurt timp, un echipaj rutier, aflat în zona spitalului i-a observat pe cei patru tineri şi a pornit în urmărirea lor, însă aceștia, au abandonat poșeta și au dispărut printre blocuri.
Poşeta a fost recuperată şi predată părţii vătămate, care a constatat faptul că, din aceasta nu lipseşte nici un bun.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului de 500 lei, reprezentând contravaloarea geamului distrus.

Poliţiştii vă recomandă să vă asiguraţi autoturismul cu sistemele de închidere, cu sisteme de alarmare şi să nu lăsaţi bunuri la vedere.
-         nu parcati autoturismul in zone neiluminate, la adapostul intunericului, hotii pot actiona nestingheriti;
-         nu lasati in interiorul autoturismului acte sau alte valori;
-         in timpul zilei asigurati-va autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;
-         cand parasiti autoturismul, chiar pentru un minut, nu va zgarciti cu timpul dumneavoastra si asigurati portierele; indicat ar fi si cuplarea sistemului de alarma – ganditi-va cat timp pierdeti ulterior constatarii si reclamarii furtului;
-         nu lasati in autoturism bunuri de valoare, genti sau lucruri ce ar putea trezi interesul hotilor; acestia actioneaza atat in parcarile aglomerate cat si din mers, incercand portierele masinilor stationate;
-         daca la bordul autoturismului aveti montata aparatura electronica de valoare, gen, radio - casetofoane scumpe sau CD playere, este indicat sa fie luate in casa pe timpul noptii;
-         nu lasati niciodata in autoturism actele masinii;
-         nu lasati in masina bani, carti de credit, ordine de plata sau alte obiecte; obiceiul de a incuia in torpedo banii, atrage de obicei atentia;

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro