Mitocu Dragomirnei: Șofer reținut pentru fugă de la locul accidentului, 27 noiembrie 2016

Poliţiştii au tras atenţia în numeroase rânduri că nu tolerează comportamentul iresponsabil în trafic, dispunând măsurile legale cu maximă fermitate, inclusiv măsuri preventive privative de libertate.
La data de 27.11.2016, ora 19.10, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208D, din direcția Mitocu Dragomirnei spre municipiul Suceava, un bărbat de 51 de ani din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 44 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 18 ani, din localitate, pasageră în autoturismul care circula regulamentar și care, fiind însărcinată, a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

După producerea accidentului, conducătorul auto de 51 de ani, a părăsit locul accidentului, fiind identificat de polițiști la aproximativ 1 km, în timp ce se deplasa în calitate de pieton spre municipiul Suceava.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 44 de ani și de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 51 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, conducătorul auto de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „părăsirea locului accidentului”, ce va fi soluționat procedural.

Siguranţa pe drumurile publice este o prioritate a Poliţiei Române. Orice astfel de comportamente lipsite de responsabilitate şi care încalcă în mod flagrant legislaţia, vor fi abordate cu maximă fermitatea de către poliţişti.

IPJ Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.