joi, 24 noiembrie 2016

IPJ Suceava: „Am promis și ne-am întors în trafic... de această dată am avut cu noi și chitanțierul”

Indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă a doua cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivelul judeţului Suceava. Aproape zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea pietonilor.

În perioada 21 – 25.11.2016 poliţiştii organizează săptămâna ,,Nu trece Dincolo”, fiind programate acţiuni de informare, responsabilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile generate de indisciplina pietonală.

În cursul zilei de ieri, poiţiştii au desfăşurat o acţiune preventivă şi de informare în municipiul Suceava. 16 poliţişti de prevenire, de proximitate şi poliţişti rutieri au format echipe mixte, echipaţi în uniformă şi în ţinută civilă şi s-au deplasat în zona unor intersecţii din municipiul Suceava, monitorizând şi supraveghind modul de traversare a pietonilor, dar şi comportamentul şoferilor în zona marcajelor pietonale.
În doar două ore peste 50 de pietoni au fost filmaţi traversând neregulamentar şi 11 şoferi au fost surpinşi în timp ce nu au redus viteza la trecerile pentru pietoni şi nu au acordat prioritate celor angajaţi în traversare pe marcajul pietonal.
În acesată primă fază a acţiunii cei identificaţi încălcând legea au fost consiliaţi şi au primit materiale preventive şi avertismente.

Astăzi, 23 noiembrie 2016, poliţiştii s-au întors din nou în teren aşa cum au promis în ziua precedentă. De această dată, am luat cu noi şi chitanţierele, acţiunile preventive fiind completate şi de acţiuni sancţionatorii.
Deşi activitatea din cursul zilei precedente a fost intens mediatizată, mulţi suceveni nu au înţeles mesajul de responsabilizare şi conştientizare transmis şi au les să încalce legea.
În doar câteva ore, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Suceava au aplicat peste 70 de sancţiuni contravenţionale pietonilor care au traversat neregulamentar, dar şi şoferilor care nu au acordta prioritate de trecere.
15 şoferi au fost sancţionaţi contravenţional, fiind reţinute şi 12 permise de conducere.
Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte 12.000 de lei.

Şi în perioada următoare, poliţiştii vor acţiona cu femitate şi în vederea sancţionării contravenţionale a celor care încalcă legislaţia.
Atragem atenţia încă o dată că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.
Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 125 lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă (cuprinsă între 250 şi 375 lei).

Mai importantă decât aceste sancţiuni este însă viaţa noastră şi a copiilor noştri pe care ar trebuzi să o preţuim mai mult, respectând cu stricteţe legea.

În aceste condiţii poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.

ATENTIE PARINTI !

►Nu lasati copiii nesupravegheati in timpul folosirii locurilor de joaca, arterelor rutiere sau mijloacelor de transport in comun;
►Cele mai sigure locuri de joaca sunt cele pe unde nu circula masini, respective terenurile de sport, parcurile, curtea casei, a scolii si a gradinitei;
►In toate imprejurarile, stimati parinti, respectati regulile de circulatie pentru a fi un exemplu pozitiv pentru cei mici !

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu