Incendiu în municipiul Rădăuţi, 14 noiembrie 2016

Incendiu în municipiul Rădăuţi
14.11.2016, ora anunţării la 112 - 16:41

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Rădăuţi, pe strada Pandurilor.
La sosirea echipajelor, ardea acoperişul unei anexe, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie, la casa de locuit şi la o locuinţă învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 17:55 şi a ars acoperişul anexei pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi. S-au degradat pereţii construcţiei, obiecte de mobilier şi 20 de metri pătraţi de învelitoare din tablă.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile (astereala din lemn a acoperişului).
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, casa proprietarului şi locuinţa învecinată.


Plt.adj. Alin Găleată
purtător de cuvânt ISU Suceava

Niciun comentariu

Un produs Blogger.