marți, 29 noiembrie 2016

Finala concursului studenţesc de securitate informaţională CTF-USV 2016



Sâmbătă, 26.11.2016, la ora 12:00, a avut loc festivitatea de premiere a concursului studenţesc de securitate informaţională CTF-USV 2016 (CTF - Capture The Flag), organizat în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. În urma rezultatelor obţinute de concurenţi după cele 24 de ore de competiţie desfăşurată fără întrerupere, începând de vineri, ora 10:00, şi până sâmbătă, la aceeaşi oră, premiile I şi II au fost adjudecate de echipele Universităţii Politehnica Bucureşti, iar pe locul III s-a situat o echipă a Universităţii Tehnice a Moldovei. Au fost acordate şi 2 menţiuni, pentru o a doua echipă a Universităţii Tehnice a Moldovei şi pentru o echipă a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Clasamentul final, punctajele şi componenţa echipelor sunt disponibile pe site-ul competiţiei, la adresa http://ctf.usv.ro/#1.

Trebuie precizat că, în cadrul concursului, echipele au avut de rezolvat un număr de 7 probleme specifice de securitate informaţională, cu dificultate graduală şi punctaj adecvat, provocarea principală constând în descoperirea de secvenţe de date specifice (flag-uri) disimulate în cadrul unor aplicaţii şi servicii de reţea cu vulnerabilităţi. Identificarea şi raportarea de catre echipă, pe o platformă de concurs dedicată, a flag-urilor însemna acordarea unui punctaj corelat cu gradul de dificultate, dar şi cu momentul descoperirii acestuia, raportat la celelalte echipe. Pentru fiecare probă au existat şi informaţii ajutătoare (hints), fiecare accesare a acestora atragând însă o penalizare la punctaj.

Nivelul de dificultate al probelor de concurs a facut ca o singură echipă, cea clasată pe primul loc, să rezolve toate problemele şi să obţină punctajul maxim cu 4 ore înainte de expirarea celor 24 de ore alocate fazei finale a concursului.

Concurenţii au putut urmări în timp real atât punctajele acordate fiecărei echipe, cât şi clasamentul general, astfel încât festivitatea de premiere nu a mai oferit surprize. În cadrul ceremoniei finale au fost înmânate diplomele, premiile în bani şi certificatele de participare.

Concursul a fost organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, care a avut alături doi parteneri din mediu economic, Safetech Innovations Bucureşti şi Assist Software Suceava. Suportul financiar pentru această primă ediţie a fost asigurat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Comitetul de organizare CTF-USV 2016 a fost coordonat de către domnul prof.dr.ing. Alin Potorac, membru al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Platforma de concurs a fost configurată şi administrată de co-organizatorii concursului (Safetech Innovations Bucureşti şi Assist Software Suceava), iar universitatea suceveană a pus la dispoziţie infrastructura sa şi a oferit acces la logistica necesară unei bune desfăşurări a concursului.

Reamintim faptul că în etapa calificarilor on-line, care a avut loc în intervalul 27-28 octombrie 2016, au participat 28 de echipe din cele 30 înscrise iniţial. Treisprezece dintre acestea s-au calificat pentru etapa finală, acestea reprezentând Universitatea Politehnică Bucureşti (2 echipe), Universitatea Tehnică a Moldovei, Republica Moldova (3 echipe), Universitatea Bacău (1 echipă), Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (3 echipe), Universitatea Politehnică Timişoara (3 echipe calificate, dintre care 2 au fost prezente şi în finală), Universitatea din Sibiu (1 echipă). Lista participanţilor a inclus şi o echipă hors-concurs, reprezentantă a Universităţii Naţionale „Yuriy Fedcovych” din Cernăuţi, Ucraina.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu