luni, 14 noiembrie 2016

Evenimente cinematografice la Casa de Cultură Gura Humorului


1. „Inimi cicatrizate” va avea premiera în cinematografele din România, pe 18 noiembrie 2016, pelicula fiind distribuită de microFILM.
Filmul va fi proiectat duminică, 20 noiembrie, ora 17.00, la Casa de Cultură Gura Humorului
Acţiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.
Din distribuţie fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.
„Inimi cicatrizate” este o producţie Hi Film în co-producţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu Bord Cadre Films (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.
Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.
Producătorul filmului este Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociaţi Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.
Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Programul Media – Europa Creativă şi Eurimages.
Radu Jude a câştigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producţia românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.
Pagina oficială Facebook a filmului este: https://www.facebook.com/inimicicatrizate/.

2. Cinematograful de artă Gura Humorului inaugurează ciclul „Mari regizori, mari actori” în care își propune să vă prezinte filme valoroase de cinematecă, regizori cunoscuți și actori renumiți.
Povești pasionante, lecții de viață, exerciții de virtuozitate artistică, momente de relaxare sunt ingredientele care se constituie în mirajul celei de-a șaptea arte.
Vă invităm în lumea filmului în care visele se împletesc cu realitatea și nu mai există niciun fel de graniță și nimic nu e imposibil.
Primul film al ciclului este drama: Nuovo Cinema Paradiso/Cinema Paradiso (1988) Italia/Franța, Regia Giuseppe Tornatore, varianta integrală și a obținut a obținut Premiul Oscar 1990 – Cel mai bun film străin.
Acest film vorbește despre pasiune, sacrificiu, rădăcini și destine.
Mesajul pe care îl transmite este acela că în ciuda trecerii timpului trebuie să păstrăm viu copilul din noi ca să găsim puterea de a o lua mereu de la capăt.
Vă așteptăm sâmbătă, 26 noiembrie, ora 17.00, la Casa de Cultură.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog Dinu ZARĂ

Televiziunea Intermedia Suceava

GazetaSV.ro