„Dăruiește povești” - campanie publică de strângere de cărți din donații, pentru copiii români din Londra și Atena



Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, împreună cu Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, demarează o campanie publică de strângere de cărţi în limba română (carte pentru copii: abecedare, cărţi de poveşti, basme etc.) care să fie donate pentru copiii români ce participă la cursurile școlilor speciale de limbă română din Londra și Atena.

Întrucât demersul este derulat în cadrul unui parteneriat cu Asociația Romanian Women in UK, cu sediul în Londra, Marea Britanie, trebuie remarcat faptul că, în paralel, se organizează şi la Londra o astfel de campanie publică, acolo urmând a se strânge cărţi în limba engleză donate pentru Suceava din partea comunității române și britanice.

Sucevenii care doresc să se implice în acest demers, pot preda cărţile pe care vor să le doneze la secretariatul bibliotecii judeţene sau la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul universităţii sucevene.

Campania va dura până la sfârşitul anului în curs, urmând ca ulterior cărţile donate să ajungă la copiii români care participă la cursurile școlilor speciale de limbă română din Londra și Atena.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.