joi, 10 noiembrie 2016

Concurs angajare inspector (2 posturi) - Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc

Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Judeţul Suceava, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, la Serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, după cum urmează:
  1. inspector, clasa I, grad profesional debutant;
  2. inspector, clasa I, grad profesional superior.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul economic, juridic sau in specialitatea administraţie publică.
  • inspector, clasa I, grad profesional superior:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul economie, juridic sau în specialitatea administraţie publică,
    • vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concurs, 9 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
    • 28 noiembrie 2016, ora 11:00: proba scrisă;
    • 05 decembrie 2016, ora 11:00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, str. 22 Decembrie nr. 2, camera 28, telefon: 0230/314.425, interior 117.

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu