Concurs angajare director - Garda Forestieră Suceava

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de director din cadrul Gărzilor Forestiere Cluj, Focşani, Oradea, Suceava şi Timişoara.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în silvicultură;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani;
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 16 decembrie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copia actului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul administrativ.
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului:
1.Constituţia României;
2.Legea 46/2008 – Codul silvic, republicată;
3.Hotărârea Guvernului nr.470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum si a unor masuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe pia?a lemn si produse din lemn – M.Of. 426/10.06.2014 , modificata prin H.G.787/2014 – M.Of.680/17.09.2014;
4.Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic;
5.Legea nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările şi completările ulterioare;
6.O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările si completările ulterioare
7.O.U.G. nr. 59 din 26 mai 2000 privind Statutul personalului silvic ;
8.O.G nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor
9.H.G. nr.1076/2009 Regulamentul de paza al fondului forestier naţional ;
10.H.G nr.743/2015 privind organizarea şi funcţionarea Gărzilor forestiere ;
11.O.U.G. nr.32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere;
12.Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicata 2, cu modificările şi completările ulterioare;
13.Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
14.H.G.nr.1344/2007 privind normele de organizare si funcţionare a comisiilor de disciplina ;
15.Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie cu modificările şi completările ulterioare;
16.O.M. nr. 3397/2012 privind stabilirea criteriilor şi indicatorilor de identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine în România;
17.O.M. nr. 3814/ 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modificarea prevederilor amenajamentelor silvice şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier;
18.Legea 100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate
19.Hotărârea nr. 548/2003 privind atribuţiile Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor ca minister coordonator al Programului de realizare a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie şi componenţa, modul de funcţionare şi atribuţiile comandamentelor judeţene de analiză a realizării programului anual de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie
20.Hotărârea nr. 1257/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialişti, constituite pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.