Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care se vor elibera din detenţie

Parteneriatul cu Penitenciarul Botoşani, având ca obiectiv facilitarea integrării pe piaţa muncii a persoanelor care au fost în detenţie, se va finaliza prin organizarea unei burse speciale destinată acestui segment de public.

AJOFM Suceava, în parteneriat cu penitenciarul Botoşani, va organiza joi, 24 noiembrie, ora 10.30, la sediul agenţiei, etajul 1, Sala de Consiliu, Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care se vor elibera din detenţie. În scopul susţinerii reintegrării sociale şi profesionale a acestora, au fost invitaţi 5 angajatori cu atitudine receptivă şi suportivă faţă de persoanele eliberate din detenţie, iar Penitenciarul Botoşani va escorta un număr de 16 deţinuţi, care finalizează pedepse privative de libertate. Selectarea angajatorilor a mai urmărit şi plierea deficitului de personal pe calificările pe care le au persoanele din grupul ţintă sau disponibilitatea angajatorilor pentru calificarea la locul de muncă.

După profilarea primelor rezultate ale bursei, începând cu ora 11, la etajul 1 al sediului AJOFM Suceava, camera 12, se va organiza o conferinţă de presă cu tema Rezultatele înregistrate prin medierea directă în cadrul burselor pentru ocuparea locurilor vacante, prilej cu care vor fi expuse experienţele dobândite şi indicatorii de rezultat ai acestui tip de activitate.


Director Executiv ,
Mirela Adomnicăi

Inspector superior comunicare, presă și relații publice,
Capverde Anca

Niciun comentariu

Un produs Blogger.