Buletin de presă, 4 noiembrie 2016 - IPJ Suceava

Faptă de furt cercetată de poliţişti

La 03.11.2016, în continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind furtul unui telefon mobil din interiorul unui magazin din orașul Salcea, faptă comisă de autori necunoscuți, la 25.10.a.c., victimă fiind gestionara, o tânără de 24 de ani, din localitate, polițiștii au reușit identificarea autorului ca fiind, un tânăr de 18 ani, din orașul Gura Humorului.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, după comiterea furtului, în aceiași zi, telefonul a fost schimbat de autor în municipiului Suceava, pe un alt telefon.
Cercetările continuă față de suspectul de 18 ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, dosarul penal urmând să fie soluționat procedural.


Dosar penal la regimul rutier întocmit de poliţişti

La 03.11.2016, ora 14.00, o patrulă din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi, a oprit pentru control pe un drum comunal de pe raza comunei Bălcăuți, mopedul condus de un minor de 15 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, mopedul nu este înregistrat, iar numărul de înregistrare montat este fals, aparținând unui alt vehicul.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înregistrare”, ce va fi soluționat procedural.


Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 03.11.2016, în jurul orei 21.00, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate, pe DJ 209G, în comuna Ulma, un localnic de 23 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune față spate cu un autoturism înmatriculat în Ucraina, staţionat pe partea dreaptă a părţii carosabile.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 22 de ani, cetăţean ucrainean, pasager în autoturismul staționat, care dormea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 04.11.2016, în jurul orei 0745 un bărbat de 20 ani, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 17, din direcţia Vatra Dornei către Suceava, ajuns la la km 179+100 m, datorită oboselii, a aţipit la volan, situaţie în care a lovit un vehicul cu tracţiune animală oprit pe partea dreaptă, vehiculul fiind încărcat cu recipiente din aluminiu, cu lapte. Proprietarul atelajului hipo se afla lângă vehicul împreună cu un alt bărbat şi în urma lovirii acestuia, atelajul a fost avariat, iar cele trei persoane au fost accidentate uşor.
Conducătorul autoutilitarei cât şi conducătorul vehiculului cu tracţiune animală au fost testat cu aparatul etiotest, acesta indicând valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri, fiindu-le recoltate apoi câte o probă de sânge în vederea stabilirii concentraţiei de alcool din sânge.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.