Adrese către Consiliile locale privind punerea în plată a dobânzilor

În data de 22 noiembrie 2016, în intervalul orar 9:00 – 12:30, la sediul M.E.N.C.Ș., o delegație a FSLI, a luat parte la o serie de întâlniri care au avut drept țintă rezolvarea unora dintre problemele cu care se confruntă salariații din învățământul preuniversitar românesc.

La Ministerul Educației s-a discutat cu domnul Vlad Laurențiu – Secretar de Stat, cu domnul Păunică Mihai – Director General, și cu doamna Anisie Monica Cristina – Secretar de Stat.

Principalele subiecte:
  • asigurarea sumelor necesare plății salariilor pentru trimestrul al IV-lea al anului calendaristic 2016;
  • cuprinderea în bugetul de stat pentru anul 2017 a sumelor necesare pentru plata ultimelor tranșe din drepturile salariale obținute prin sentințe judecătorești;
  • rezolvarea problemei plății dobânzilor prin cea de-a două rectificare bugetară din 2016;
  • concluzii pe tema concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director/director adjunct din 2016; propuneri de modificare a metodologiei în perspectiva organizării și desfășurării viitorului concurs.
Apoi, între 13:30-15:30, alături de peste 120 de profesori din județele Argeş, Bacău, Buzău, Călăraşi, Constanța, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Suceava, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti, membri ai sindicatelor afiliate la F.S.L.I., am participat la pichetarea sediului Ministerului Finanţelor Publice în încercarea de a-i convinge pe cei care conduc acest minister să aloce sumele necesare pentru plata dobânzilor penalizatoare pe care, în numele membrilor lor, sindicatele din învățământ le-au câştigat în instanţele judecătorești.

Din păcate, aceste întâlniri mi-au lăsat un gust amar întrucât au scos în evidență (oare mai era nevoie?) lipsa de interes a factorilor decizionali pentru problemele colegilor noștri și faptul că în această perioadă sunt mult mai concentrați pe alte subiecte. Spun acest lucru pentru că, deși ne-a văzut încă de când a sosit la birou, domnului Secretar de Stat Vlad i-au trebuit 90 de minute pentru a-și face timp pentru noi, în timp ce la Ministerul Finanţelor Publice nu s-a găsit nimeni, ministrul, secretar, subsecretar de stat sau măcar vreun director, care să stea de vorbă cu noi pentru a vedea care sunt problemele pentru rezolvarea cărora eram acolo, stând în frig două ore.

Așa cum știți, Guvernul României a aprobat astăzi, miercuri, 23 noiembrie 2016, a II-a rectificare pe anul în curs. La bugetele locale au fost alocate 1,7 miliarde de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor autorităților administrației publice locale. Banii vor fi folosiți astfel:
  • 170 milioane lei pentru cheltuieli de personal aferente unităţilor de învățământ preuniversitar;
  • 938.3 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale; Deși sumele par la prima vedere destul de mari, ne exprimăm rezerva că autoritățile locale vor reuși să facă plăți pentru hotărârile judecătorești chiar dacă vor manifesta bunăvoință.
Deși ieri am fost asigurați că există un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului care ar fi trebuit aprobată în ședința de lucru a Executivului pentru a rezolva și problema plății dobânzilor, se pare că astăzi, pretextând lipsa de fonduri, primul-ministru nu a consimțit ca în textul documentului amintit să se facă vreo referire la rectificarea bugetară pentru alocarea sumelor necesare plății dobânzilor în învățământ. La nivelul județului Suceava vom face adrese către toate consiliile locale prin care le vom solicita să facă plata către cadrele didactice care dispun de sentințe definitive.

Ni s-a promis, în termeni fermi, că săptămâna viitoare, printr-o nouă Ordonanța de urgență, salariile diminuate ale contabililor și secretarilor vor reveni la nivelul din luna iulie 2016.

Președinte ASI Suceava,
Giani LEONTE

Niciun comentariu

Un produs Blogger.