luni, 21 noiembrie 2016

200 de polițiști prezenți pe drumurile publice pentru siguranța traficului rutier



Şi în acest week-end peste 200 de poliţişti au acţionat pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Au fost organizate acţiuni pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză, dar şi pentru identificarea celor care consumă alcool şi se urcă la volan constituind un adevărat pericol pentru siguranţa rutieră.O atenţie sporită a fost acordată şi în acest week-end arterelor de circulaţie din zona de nord a judeţului, fiind controlate zeci de vehicule înmatriculate în alte state şi fiind ridicate plăcuţe de înmatriculare şi certificate de înmatriculare.
Au fost aplicate sute de sancţiuni contravenţionale şi au fost întocmite zeci de dosare penale pentru alcoolemii şi alte infracţiuni asociate regimului rutier.

Astfel, în acest week-end între orele 11.00-17.30, Serviciul Rutier Suceava a organizat şi desfăşurat acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 52.385 lei
De asemenea, au fost reţinute 8 permise de conducere.
De remarcat că au fost reţinute 19 certificate de înmatriculare (folii-7, anvelope uzate-2, ITP-5, defecțiuni-5)

O altă acţiune punctuală a fost organizată la data de 18.11.2016, în intervalul orar 14.00-22.00, cadrele Poliției Orașului Vicovu de Sus și a posturilor de poliție arondate, acționând în sistem integrat pe raza comunei Ulma, pe lina combaterii nerespectării regimului legal de viteză, depistarea și sancționarea persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psiho-active care conduc vehicule și depistarea și sancționarea persoanelor care conduc autovehicule fără a deține permis de conducere.
În cadrul acțiunii au fost constatate în flagrant un număr de 3 infracțiuni la regimul rutier, au fost aplicate un număr de 7 sancțiune contravenționale în valoare de 3.250 lei și au fost retrase un număr de două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, de la două autoturisme înmatriculate în străinătate, pentru lipsă RCA.

O componentă distinctă a acţiunii a fost depistarea celor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, aceştia constituind un adevărat pericol atât pentru ei cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Zeci de şoferi băuţi au fost identificaţi, în unele situaţii fiind necesară inclusiv încătuşarea acestora pentru dispunerea măsurilor legale. ,,Recordul” de alcoolemie în acest week-end îl deţine un bărbat de 60 ani, din Municipiul Suceava, identificat la volan cu o alcoolemie de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 18.11.2016, în jurul orei 17.40, un echipaj rutier al Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, a oprit în trafic pe DJ 209 G, pe raza comunei Ulma, autoturismul care circula din direcţia sat Nisipitu spre sat Ulma. La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Ulma.
Autoturismul era proprietatea pasagerului de pe scaunul dreapta faţă, în vârstă de 65 de ani, din comuna Brodina.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Lucan Filaret a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 18.11.2016, în jurul orelor 16.40, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, pe DC48C, pe raza comunei Ulma a observat autoturismul înmatriculat în străinătate, cu volanul situat pe partea dreaptă, care se deplasa din sat. Lupcina spre Nisipitu, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Brodina. Acesta a declarat că nu posedă permis de conducere, iar referitor la autoturismul pe care îl conducea, a precizat că este proprietatea sa.
Fiind interogat în baza de date s-a stabilit faptul că susnumitul figurează ca având dreptul de a conduce „anulat”.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 18.11.2016, ora 23.20, o patrulă din cadrul Compartimentului Siguranță Publică și Patrulare al Poliției Municipiului Fălticeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare, a oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în străinătate care se deplasa pe strada Revoluţiei către strada 2 Grăniceri.
Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un tânăr de 26 ani, din comuna Baia, care a declarat verbal că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul. A fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul a fost condus la Spitalul Fălticeni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice ale unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge” .

La 19.11.2016, ora 02:15, poliţiştii Compartimentului Rutier Fălticeni, în timp ce desfășurau activități de control a traficului rutier în cadrul acțiunii pe linie de alcool, au oprit pentru control pe DJ 209 A, un autoturism care circula pe direcția Mălini către Cornu Luncii.
Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un tânăr de 25 ani, din comuna Cornu Luncii și, întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a cerut să sufle în aparatul alcooltest, dar a refuzat, i s-a indicat să coboare din autoturism dar nu s-a conformat, motiv pentru care a fost scos cu folosirea forței, încătușat și condus la sediul Poliției Fălticeni unde a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere acest aspect, şoferul a fost condus la Spitalul Fălticeni unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană sub influența alcoolului” ce urmează a fi soluționat procedural.

La 20.11.2016, ora 00:30, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe DJ 209 B, pe raza localității Mălini, autoturismul condus de un bărbat de 47 ani, din localitate și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se dispune procedural.

La 19.11.2016, ora 18.30, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a oprit pentru control pe drumul comunal ,, Vuliva” din comuna Frătăuții Noi, autoutilitara înmatriculată în străinătate, condusă de un bărbat de 57 ani, localnic, care, la solicitarea polițiștilor a prezentat documentele personale și ale autovehiculului condus. Cu ocazia verificării documentelor autoutilitarei s-a constatat că valabilitatea ITP-ului este expirată din data de 04.06.2016, iar valabilitatea poliței de asigurare RCA prezentată de conducătorul auto era expirată din data de 08.06.2016.
I s-a adus la cunoștință conducătorului auto faptul că polița de asigurare prezentată nu este valabilă, ocazie cu care acesta a declarat verbal că deține la domiciliu o poliță de asigurare valabilă, prezentând o altă poliță de asigurare RCA, emisă de autoritățile din Marea Britanie pentru autoutilitara în cauză, valabilă pentru perioada12.09.2016-13.09.2017.
Fiind examinat înscrisul, s-a constatat că există indicii temeinice că acesta este falsificat.
Având în vedere aspectele constatate, agenții de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, documentele de asigurare auto prezentate de şofer fiind ridicate pe bază de ordonanță în vederea expertizării și soluționării procedurale a dosarului penal.
De asemenea, față de şofer s-a luat măsura sancționării contravenționale conform OUG 195/2002 R pentru lipsa ITP, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.

La 19.11.2016, ora 17.01, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit în trafic pe DJ 174 D, în localitatea Dorna Candrenilor, autoturismul condus de un bărbat de 34 ani, localnic și întrucât acesta avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, urmând a se dispune procedural.

La 19.11.2016, ora 14,00, un echipaj de poliţie rutieră a identificat pe un bărbat de 60 ani, din Municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208, pe raza localității Dolheștii Mari, comuna Dolhești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,56 mg/l şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, urmând a se dispune procedural.

Astfel de acţiuni cu efective sporite vor fi organizate şi în continuare pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe şoselele judeţului.


IPJ Suceava

Distribuie!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu